A început distribuirea microbuzelor școlare. În Caraș-Severin ajung primele două mijloace de transport

microbuze scolare

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea, a participat, astăzi, alături de autorități publice locale din 41 de județe, la ceremonia de predare-primire a 110 autovehicule destinate exclusiv transportului elevilor din învățământul preuniversitar de stat. La nivelul județului ajung două microbuze, mai exact la Mehadia și Ticvaniul Mare.

Autovehiculele sunt dotate cu 16+1 locuri pe scaune, vor deservi comunităţile din mediul rural, în care unitățile de învățământ sunt situate la distanțe mari față de locuințele elevilor. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 26.806.618,30 de lei, iar furnizorul este RENAULT COMMERCIAL ROUMANIE SRL.

”Accesul la educaţie include și asigurarea unui transport sigur pentru toți elevii, indiferent de zonele din care aceștia provin. Microbuzele pe care le-am livrat astăzi autorităților locale vin în special în sprijinul elevilor din zonele în care mijloacele de transport în comun sunt deficitare și, prin această măsură, vrem să contribuim inclusiv la prevenirea fenomenului de abandon școlar și la asigurarea egalității de șanse”, a precizat ministrul dezvoltării.

În perioada 2013-2016, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a achiziționat și predat autorităților locale alte 2.163 de autovehicule destinate exclusiv transportului elevilor, iar 196 dintre acestea au fost donate Guvernului Republicii Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen + 15 =