85 de kilograme de artificii, confiscate de polițiștii cărășeni

artificii2

În urma activităților de control efectuate pe linia respectării prevederilor legale privind deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice, polițiști de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Caraș-Severin și Secția 2 Poliție Rurală Caransebeș au ridicat 85 de kilograme de articole pirotehnice deținute fără drept.

Au fost întocmite trei dosare penale pentru nerespectarea regimului materiilor explozive și orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept. Cantitatea de 80 de kilograme a fost descoperită în autoturismul unui tânăr de 25 de ani din Teregova, iar alte cinci, la două persoane din Oravița și comuna Constantin Daicoviciu, aproximativ 5 kilograme de articole pirotehnice din categoria F3. 

În toate cazurile au fost întocmite dosare penale, iar polițiștii continuă cercetările. Pentru a preveni incidentele nedorite și chiar victimizarea populației prin folosirea unor materiale pirotehnice neconforme prevederilor legale, precum și pentru menținerea unui climat de siguranță publică în preajma sărbătorilor de iarnă, cetățenii au obligația de a achiziționa doar obiecte pirotehnice permise de lege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − one =