248
La 3 iulie a fost Ziua Reșiței. La mulți ani! 248 de ani, numără istoricii, de la inaugurarea oficială a celor două furnale care au făcut istorie în spațiul românesc. La 3 iulie 1771 are loc momentul solemn al aprinderii focului celor două furnale reşiţene, Franciscus şi Josephus, sfinţite de călugărul franciscan Mihail Gozdici. Şi asta pentru că în urma păcii de la Pasarovitz (Pojarevac) – din 1718 -, Banatul a trecut sub dominaţia Imperiului Habsburgic care, pentru a-şi asigura o sursă de venituri cît mai rentabilă şi pentru a-şi consolida dominaţia economică şi politică, a încredinţat reorganizarea Banatului generalului Mercy. Acesta a acordat o atenţie deosebită reorganizării exploatărilor miniere, precum şi reorganizării exploatărilor metalurgice. A făcut o serie de colonizări cu lucrători germani, renumiţi pentru seriozitatea, rigurozitatea şi precizia tipică, ceea ce a făcut ca industria minieră şi metalurgică să ia avînt. În anul 1851 s-au produs pentru prima dată, la Reşiţa, şinele de cale ferată necesare liniei Oraviţa-Baziaş, iar ceva mai tîrziu, în 1872, s-a produs prima locomotivă. Toate aceste elemente de istorie, patriotism şi mîndrie locală sînt ingredientul pentru PUTERE. Reşiţa ERA O PUTERE, atît în domeniul industrial, dar şi al organizării sociale, al finanţelor, al schimburilor economice, al culturii.
Despre orgoliul celor 200 de ani de putere concretă şi nu iluzorie (din cei 248!) a unui spaţiu care a fost cea mai de succes poveste a colonizării Europei. Pentru că Reşiţa a fost o colonie! Nu Algeria, nu Congo belgian! O poveste de succes a unei multinaţionale care a transformat locul şi oamenii printr-o inginerie metalurgică şi genetică exemplare. O poveste de succes care a clădit în ADN-ul locului. Orgoliul superiorităţii dobîndite. 200 de ani de evoluţie tehnică şi umană! După care, degenerarea! Şi fericirea provocată, unora, de degenerare! Sentimentul de hău, de inutilitate, de somnolenţă geriatrică, de alungare şi alienare, de inadecvare imagologică la nivel de autorităţi şi minţi creţe radiodifuzate, care fac lucruri şi jonglerii ieftine în salonul comatoşilor. Iubiţi Reşiţa necondiţionat, dacă nu aţi fost capabili să plecaţi de aici! E tot ce aveţi! Amintiţi-vă de filmele cu cow-boy, cum apărau ei oraşul de indieni, sau de cele de duzină cu oraşe invadate de zombalăi degeneraţi!
Dar ce înseamnă PUTERE? Extraordinar de sintetic, puterea înseamnă RESURSE, STRATEGII ŞI… REZULTATE! Doar analizînd, fiecare în propriul fotoliu, fiecare element în parte, ne putem da seama dacă deţinem, sau nu, PUTEREA. Şi cînd vorbim de Naţiune şi Stat, celor trei alemente pomenite anterior îi mai adăugăm unul – esenţial, după părerea mea! -: PRESTIGIUL! În ciuda globalizării, deocamdată, referenţialul în studiile internaţionale de securitate îl reprezintă „statul-naţiune”! Securitatea este definită ca securitate naţională, iar modelul operaţional al acesteia cuprinde, în primul rînd, o viziune clară asupra interesului naţional, dar şi o evaluare a resurselor. Interesul naţional al statului-naţiune are consistenţă atîta timp cît în construcţia sa sînt integrate o serie de aşteptări şi deziderate sociale, numite „valori”: bunăstare, libertate, securitate, identitate (Ionel Nicu Sava, „Studii de securitate”, Ed. Centrul român de studii regionale, 2005, pag.155). Pe de altă parte, valorile ţin de structura culturii. Prin urmare, INTERESELE sînt expresia unei cristalizări istorice a resurselor ideaţionale, a stilului de gîndire colectiv transferat instituţiilor politice care administrează chestiunile unei epoci (I.N. Sava, op.cit). Cu alte cuvinte, putem spune că sursa creşterii securităţii şi statalităţii este plasată în cultura naţională, pentru că mecanismele interne culturale sînt capabile să ofere modele alternative. Fondul cultural al unei naţiuni este sursa creşterii sale!
Deşi face parte din Banat, Caraş-Severinul pare căzut de pe hartă. Industria şi turismul balnear, care altădată erau mîndria Coroanei Habsburgice, au rămas amintire. Muzeul de locomotive, unic în această parte de Europă, este doar suport pentru fotografii de nuntă. În acest timp, la Timişoara, un grup de entuziaşti încearcă să reanime spiritul Banatului despre care, spun ei, nu mai auzi decît la buletinul meteo! Steagul Banatului, o cruce albă pe fond verde, este un prim pas. Ar fi necesar un blazon, un cult al simbolurilor şi…, independenţa? Într-o scrisoare adresată unui prieten, de la Paris, după Marea Unire de la 1918, marele Traian Vuia îi scria acestuia despre regretul comunităţii bănăţene, din Capitala Luminilor, cu privire la acest gest istoric. „Ar fi trebuit să vă obţineţi independenţa şi apoi să negociaţi o unire cu România. Aşa, arată a anexare”, scria inventatorul avionului!
Astăzi, e cazul să reluăm mai profund subiectul Reșița cu fabrică. Pentru că, în trecut, Fabrica coagula, astăzi ea dezbină! Și e un trend mondial, despre care vom mai auzi. Discursul președintelui francez la Osaka, la G20, confirmă viitoarea confruntare între politic și corporații. Corporațiile se robotizează și alungă muncitorii pe care politicienii au datoria să-i apere, precum Macron! Conflictul se întrevede, deja!
Interesante vremuri trăim…
