24 de ore de foc pentru pompierii cărăşeni

IMG 20201102 WA0014

Pompierii militari cărășeni au intervenit ieri, la două incendii izbucnite pe raza judeţului. Primul, a fost la o casă din Caraşsebeş, unde un ATV parcat sub o terasă de lemn din curtea gospodăriei a luat foc. Exista riscul ca flăcările să cuprindă întreaga casă, dar echipajul Detașamentului de Pompieri Caransebeș a intervenit de urgență cu o autospecială de stingere și in timpul cel mai scurt a localizat incendiul, focul fiind lichidat in cel mai scurt timp.

Nu s-au inregistrat victime, fiind distruse de foc ATV-ul și terasa de lemn în totalitate, un autoturism BMV in proporție de 20 la sută, fiind salvată casa de locuit. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurt-circuit la instalația electrică a vehicului de teren.

Cel de-al doilea incendiu la care s-a intervenit a izbucnit la o casă din localitatea Ciclova Romană, unde focul se manifesta la acoperișul casei cu pericol de extindere la anexele acesteia și la locuința învecinată. S-a intervenit de urgență cu două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere din cadrul Secției de Pompieri Oravița, care au localizat și lichidat incendiul în cel mai scurt timp.

Nici în acest caz nu s-au înregistrat victime, incendiul distrugând aproximativ 120 mp din acoperișul casei, 11 grinzi și aproximativ 2.000 kg de cereale, o mobilă veche și 5 televizoare, acoperișul casei învecinate fiind afectat de foc pe o suprafață de aproximativ 10 mp. Cauza probabilă a incendiului se află în curs de stabilire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 − 1 =