Undă verde pentru amenajarea unui sediu al Casei Judeţene de Pensii la Caransebeş

VELA 7 IULIE 2017

După mai mulţi ani de aşteptare, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a aprobat cererea Casei Judeţene de Pensii Caraş-Severin privind înfiinţarea la Caransebeş a unui punct de lucru.

„Demersurile noastre sunt din 2015, când consilierii locali fuseseră de acord cu solicitarea Casei Judeţene de Pensii, oferind două variante: fie în incinta primăriei, fie într-un imobil situat pe Strada Vasile Alecsandri, din centrul municipiului. Este un pas mic, dar care trebuie continuat și la Almăj, Moldova Nouă sau Oravița, inclusiv cu oficii de procesare a dosarelor de pensionare“, ne-a mărturisit senatorul Marcel Vela.

Din informaţiile noastre, la început acest punct de lucru va servi doar pentru organizarea de audiențe cu pensionarii din Caransebeş, Valea Bistrei, Valea Timişului şi din zona Herculane.