Ţigări de contrabandă, confiscate în Piaţa Reşiţa Sud de poliţiştii cărăşeni

IMG 20191019 WA0001

În această dimineaţă, autorităţile Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin au depistat în cartierul Govândari, Piaţa Reşiţa Sud, un bărbat de 50 ani și o femeie de 66 de ani, ambii din Reșița, bănuiți că ar fi oferit spre comercializare și ar fi transportat țigări nefiscalizate, susceptibile a fi provenite din contrabandă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, Alina Boieru, spune că cele peste 2.100 de țigarete, de diferite mărci, fără timbru fiscal, au fost ridicate în vederea confiscării.

Poliţişti au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de colectarea, deținerea, producerea, transportul, (…),vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.