SUA taie finanţarea guvernului de la Kabul

BMTF, 24 mar – Statele Unite şi-au redus semnificativ ajutorul acordat Afghanistanului şi au confirmat retragerea treptată a trupelor lor după eşecul unei medieri a secretarului de stat Mike Pompeo pe lîngă lideri politici de la Kabul, notează AFP, preluată de Agerpres.

Şeful diplomaţiei americane a efectuat luni o vizită de opt ore în capitala afghană, apoi la Doha, în Qatar, unde s-a întîlnit pentru prima dată cu lideri ai talibanilor în speranţa de a da un nou impuls unui proces de pace deja ameninţat.

La trei săptămîni însă după semnarea unui acord de pace istoric între Washington şi talibani, această dublă vizită inopinată nu a permis depăşirea „impasului politic”, după cum s-a exprimat Mike Pompeo, care a subliniat că s-au înregistrat, totuşi, unele „progrese”.

În capitala afghană, secretarul de stat s-a întîlnit printre alţii cu preşedintele Ashraf Ghani şi cu fostul premier Abdullah Abdullah care s-a proclamat şi el învingător în alegerile prezidenţiale de la 28 septembrie, umbrite de numeroase fraude.

El a spus că le-a transmis un „mesaj urgent” pentru a ajunge la un „compromis” prin formarea unui guvern de uniune naţională capabil să negocieze cu insurgenţii – următoarea etapă a procesului de pace care întîrzie să se concretizeze.

Cei doi i-au mărturisit „incapacitatea lor de a ajunge la un acord asupra unui guvern incluziv”, a declarat Mike Pompeo.

Din cauza acestui „eşec”, pe care Statele Unite îl „regretă profund”, el a anunţat că ajutorul american destinat Afghanistanului va fi redus „imediat” cu un miliard de dolari şi un miliard suplimentar în 2021 dacă impasul persistă.

Şeful diplomaţiei americane a promis că ajutorul ar putea fi restabilit dacă Ashraf Ghani şi Abdullah Abdullah ajung la o înţelegere.

Criza politică de la Kabul riscă să saboteze procesul declanşat odată cu semnarea acordului de la Doha, la 29 februarie. Negocierile interafghane sînt în întîrziere, precum şi schimburile de prizonieri dintre Kabul şi talibani prevăzute de acord, în timp ce violenţele continuă în Afghanistan.

După 18 ani de război, cel mai lung din istoria SUA, acest text prevede o retragere totală a forţelor americane şi străine din Afghanistan în termen de 14 luni, cu condiţia respectării de către talibani a angajamentelor de securitate şi a deschiderii de negocieri de pace cu guvernul de la Kabul. (Sursa: M-SecurityNews)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •