Reşiţenii care doresc îşi pot cumpăra locul de parcare până la sfârşitul lunii

PARCARE PRIMARIA e1611092837380

Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat anunţă faptul că plata taxelor de parcare pe anul 2020 se poate efectua până în data de 31 martie, după un program special: luni-miercuri între 8.00-14.30, marţi-joi, 8.00-15.30 şi vineri între 8.00-12.00.

Reşiţenii vor avea la ei certificat de înmatriculare cu viza  I.T.P. la zi şi buletin de identitate solicitant, reînnoirea abonamentului de parcare va putea fi efectuată până la data de 31 martie. Depășirea acestui termen de plată duce la declararea  locului  ca  fiind  vacant și atribuirea sa prin licitație publică.

Posesorii autovehiculelor care utilizează parcarea de reședință și nu achită taxa de parcare aferentă, vor fi sancționați contravențional cu amendă de la 200 la 500 lei, conform H.C.L. Nr.160 din 30.05.2014, privind aprobarea Regulamentului de utilizarea parcărilor aparținând domeniului public și privat al Municipiului Reșița. Informații suplimentare la telefon 0255/212483, interior 20.