Patru cărăşeni sunt cercetaţi de poliţişti pentru furt de lemn

lemne

În cursul serii de ieri, în jurul orei 20.00, poliţiştii din Caransebeş au primit un aple prin care se anunţa un incident ce viza un transport de lemne, fără documente legale, pe raza municipiului. Astfel, în trafic a fost identificată o autoutilitară încărcată cu material lemnos, iar din primele verificări, s-a stabilit că şoferul de 43 de ani, împreună cu un alt tânăr de 18 ani din Buchin ar fi tăiat, fără drept, de pe picior, în cursul aceleiași seri, cinci arbori, pe care i-ar fi încărcat și transportat în autoutilitară, fără a deține documente de transport.

„Întreaga cantitate de material lemnos, de 2,60 metri cubi lemn de foc, a fost ridicată în vederea confiscării și predată în custodie organelor silvice. În cauză a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei, pentru transport de material lemnos fără aviz de însoțire. De asemenea, s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori”, spune Alina Boieru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

De asemenea, alte două persoane sunt cercetate de poliţişti pentru că ar fi tăiat 24 de arbori din pădurea comunală Ezeriş. Întreaga cantitate de material lemnos de 8,75 metri cubi, a fost recuperată și predată în custodie organelor silvice.