Ieri, 23 februarie, între orele 19 şi 22, pe raza municipiului Reșița au fost organizate acțiuni preventiv-reactive în sistem integrat. La acțiuni au participat peste 30 de efective din cadrul Poliției Municipiului Reșița și Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin și au avut ca scop prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură penală sau contravențională, un accent deosebit fiind pus pe verificarea modului în care se respectă prevederile legale instituite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În cadrul acțiunilor au fost legitimate peste 150 de persoane, polițiștii instituind filtre rutiere pe drumurile publice, fiind oprite și verificate 59 de autovehicule, în urma controalelor efectuate fiind aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020, privind măsurile împotriva COVID-19.
De asemenea, a fost constatată o infracțiune contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, un conducător auto refuzând prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cursul desfășurării activităților, polițiștii și jandarmii reșițeni au continuat activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, urmând ca activitățile de prevenire și combatere a fenomenului infracțional să se continue și în perioada următoare.