Elevii cărăşeni află cum pot evita capcanele reţelelor de socializare

IMG 20190910 WA0006

În această perioadă, la nivelul judeţului are loc campania de informare „10pentrusiguranta”, inițiată de Ministerului Afacerilor Interne, destinată elevilor din clasele gimnaziale. Prima acţiune s-a desfășurat la Scoala Gimnazială Fârliug, unde echipa mixtă formată din lucrător de poliție și jandarm, s-a întâlnit cu aproximativ 50 de tineri.

Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi caraş-Severin spune că în cadrul lecției deschise au fost prezentate elevilor teme legate de utilizarea internetului în siguranţă, protecția datelor personale pe internet şi nu în ultimul rând, pericolele de pe reţelele de socializare.

Campania se desfășoară în perioada 09-20 septembrie, în peste 50 de instituții de învățământ de pe raza județului Caraș-Severin, unde personalul din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin, Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, al Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin, Agenției Naționale Impotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Timișoara, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Caraș-Severin și Instituția Prefectului Caraș-Severin se va întâlni cu tinerii din judeţ.