După contestaţii, rata de promovare a examenului de Bacalaureat, în Caraş-Severin, a ajuns la 70,10 la sută

bac 2019 regulament 1

Potrivit Inspectoratului Judeţean Şcolar Caraş-Severin, rezultatele finale în prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2022, după soluționarea contestațiilor, înregistrează 70,10%, rata de promovare, cu 2,90% mai mare față de procentul iniţial.

În sesiunea iunie-iulie 2022 s-au înscris 1.688 de candidați și au promovat 1.090, din totalul de 1.555 de candidați prezenți, în urma reevaluării lucrărilor contestate, au mai promovat 45 de candidați. „Precizăm că 133 de candidați au absentat, iar 4 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat“, ne-a informat Ion Chiosa, purtătorul de cuvânt al ISJ Caraş-Severin.

Rata de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.Rezultatele finale au fost afișate astăzi, 1 iulie 2022, atât în centrele de examen, cât și pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației a publicat rezultatele elevilor prin anonimizarea numelui și a prenumelui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eleven + ten =