Camelia Ceocu, Nicu Novac, Petrică Popovici, Snejana Bocșa, de 1 Mai pe scena de la Bocșa

bocsa mai

Prima zi din luna mai vine pentru locuitorior orașului Bocșa cu o mulțime de surprize cu prilejul Zilei Internaționale a Muncii, și a sărbătorii de Armindeni. Astfel, Primăria orașului, Consiliul Local, Casa orășenească de Cultură, împreună cu primarul Mirel Patriciu Pascu, vor organiza o petrecere câmpenească în cadrul căreia sunt invitați să susțină recitaluri Camelia Ceocu, Nicu Novac, Petrică Popovici, Snejana Bocșa și ansamblurile folclorice Ceata Bocșei și Junii Bocșanei.

Edilul orașului, Mirel Pascu, a declarat că pentru a ajunge în cartierul Bocșa Română, zona „Groza“, va fi asigurat transportul cetățenilor cu un microbuz, plecările fiind programate din oră în oră.

Sărbătoarea de Armindeni are o origine străveche, ea fiind dedicată zeului vegetației, protector al vitelor şi cailor, holdelor semănate, viilor şi livezilor. Odată cu creștinarea poporului român, sărbătoarea a preluat numele şi data de celebrare ale Sfântului Ieremia care este, la rândul lui, considerat că aduce rodul și belșugul, fiind totodată în strânsă legătură ritologică cu o altă sărbătoare creștină apropiată ca dată calendaristică, respectiv Sfântul Gheorghe sau „Sângeorz”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eight − three =