Numărul cărăşenilor confirmaţi cu COVID-19 a ajuns la 104

unnamed4 e1586005390922

În urma situaţiei prezentate astăzi, 5 mai, de Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin, numărul cărăşenilor infectaţi cu COVID-19 este de 104 persoane. Conform aceleaşi surse, în judeţ sunt în continuare 226 de persoane izolate, iar în carantină, 278. În ceea ce priveşte bilanţul celor care au părăsit centrele de carantină, în ultimele 24 de ore, 11 cărăşeni s-au întors la domicilii.

Până astăzi, 5 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 13.837 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 5.454 au fost declarate vindecate și externate.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 325 de noi cazuri de îmbolnăvire, în carantină instituționalizată fiind 12.727 de persoane, iar alte 19.748 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 205.842 de teste.