RECOMANDAT

Vești bune pentru Caraș-Severin: începând de astăzi se aplică noi măsuri de relaxare

Published by
MIANDA MLADIN

În urma ședinței de ieri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, s-a decis ca de astăzi să se aplice măsuri de relaxare în toate localitățile din județ, având în vedere că incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică de 3 la mia de locuitori.

Astfel, este permisă organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie.

Se pot organiza în aer liber spectacole, concerte, festivaluri publice şi private sau a altor evenimente culturale cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu asigurarea unei suprafeţe de doi metri pătrați pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de participanţi de maximum 70 de persoane în exterior sau de maximum 50 de persoane în interior în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani.

Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de participanţi de maximum 200 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană în judeţele/ localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spaţiului în exterior în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

În cazul evenimentelor private aferente nunţilor şi botezurilor, activitățile se pot desfăşura până la ora 2.00.

Măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile (17.06.2021-30.06.2021), urmând a fi reevaluate la finalul acestei perioade, pe baza analizei prezentate de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin.