Trei puncte mari pentru CSM Reşiţa, într-un meci în care i s-a refuzat un penalty!

Published by
VICTOR NAFIRU

În etapa a IX-a a Ligii a II-a la Fotbal, CSM Reşiţa a obţinut o victorie muncită pe teren propriu în faţa constănţenilor de la FC Farul Constanţa, echipă antrenată de Ianis Zicu, cel care avea să declare la conferinţa de presă că, deşi fusese pus în gardă cu evoluţia reşiţenilor pe teren propriu, nu se aştepăta să întâlnească un adversar atât de tenace. Şi George Galamaz, team manager la echipa constănţeană, mărturisea după meci că au venit la Reşiţa să câştige toate cele trei puncte. Până la urmă, Farul a părăsit terenul învinsă într-un meci în care CSM şi-a dorit mai mult victoria.

După momentele de tatonare, în min. 16, la o centrare a lui Banac de pe partea stângă, Săulescu a reluat cu capul peste colţul stâng al porţii adverse, dintr-o poziţie favorabilă. Imediat, Vădrariu avea să-l remarce pe portarul Muţiu care s-a întins serios pentru a scoate mingea mijlocaşului reşiţean. Cele două faze periculoase au anunţat golul din min. 17. Ene Daniel s-a înălţat de lângă apărătorii adverşi şi a reluat spectaculos cu capul, deschizând scorul.

Au urmat câteva minute bune de joc prestat de gazde, după care, încet-încet constăţenii au preluat iniţiativa. În min. 25, mijlocaşul Iulian Stoica a şutat razant cu transversala apărată de Zimmermann, iar în min 42, Stoica a schimbat registrul şi a şutat din lovitură liberă la rădăcina barei din dreapta portarului reşiţean, însă acesta a scos în extremis.

În ultimul minut de joc al primei reprize am asistat la o fază ciudată în careul echipei CSM, acolo unde atacantul Ene Daniel l-a faultat pe un jucător constănţean, iar arbitrul a acordat 11 m fără ezitare. Penalty-ul a fost transformat de cel mai bun jucător al oaspeţilor, Iulian Stoica: 1-1, la pauză.

La reluare, Reşiţa a lăsat impresia că face pasul înapoi, spre supărarea antrenorului Doană care s-a agitat mult pe margine, certându-şi elevii într-un mod nu tocmai academic. Vlădia a şutat pe lângă poartă în min. În min. 59 Săulescu a fost faultat clar în suprafaţa de pedeapsă, însă arbitru i-a acordat cartonaşul galben pentru simulare.

După aceste bune situaţii, oaspeţii s-au aruncat în atac, obligând echipa gazdă să se apere cu toate liniile şi să încerce doar contraatacul. Aşa s-a întâmplat în min.77 când, mingea respinsă de apărătorii lui Doană în urma unui corner, a ajuns în partea stângă, Săulescu a urmărit-o şi i-a păcălit pe cei doi apărători constănţeni rămaşi pe poziţii, şutând în poartă lui Muţiu: 2-1 pentru Reşiţa, rezultat final chiar dacă oaspeţii au asediat careul advers în multe momente.

O victorie muncită, de moral, care urcă echipa CSM pe locul 8, cu 12 p, la fel ca şi Farul şi Concordia Chiajna.

CSM Reşiţa: Zimmermann – Akca, Vlădia, Ehmann, Banac – Săulescu, Poiană, Cristea, Vădrariu – Dat, Ene Daniel

Au mai jucat după pauză: Danci, Coman, Cioablă

FC Farul Constanţa: Muţiu – Nicola, Cană, Lica, Carabela – Madikaba, Antoche, Greu, Iulian Stoica – Petre Patrick, Ionuţ Stoica

Au mai evoluat: Hordouan, Kanda

Foto: Miruna Mihancea