Trei accidente de circulație, într-o singură oră

ACCIDENT CU SEMN

Evenimentele au avut loc în a doua zi de Crăciun pe șoselele din Caraș-Severin. Șase persoane au ajuns la spital pentru investigații.

Primul dintre ele s-a produs în jurul orei 13, pe DN 57, între Comorâște și Lățunaș când, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile. Echipajele SMURD și SAJ au transportat două victime la spital, în timp ce polițiștii au început cercetările pentru a stabili cauzele producerii evenimentului.

Un al doilea accident a avut loc jumătate oră mai târziu, pompieri din cadrul Detașamentului de pompieri Reșița, au intervenit de urgență la un accident rutier, tot cu un autoturism răsturnat în afara parții carosabile, pe DJ 581, Lupac-Reșița, soldat cu două victime neîncarcerate, care au fost  transportate de ambulanta SAJ la spital.

În  fine, jurul orei 14, a fost rândul pompierilor militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, să intervină la un accident în care au fost implicate două autoturisme, produs pe DN 58 B Bocșa – Reșița. Și acest accident a fost fără victime încarcerate. Două persoane au fost preluate și transportate de ambulanța SAJ la spital.