Primarul Ioan Popa îl susţine pe Emanuel Dănilă pentru câştigarea fotoliului de primar al Bocşei

Published by
REDACŢIA

Reşiţa şi Bocşa, oraşe aflate la nu mai mult de 20 de kilometri distanţă unul de celălalt, au şansa de a se dezvolta împreună în următorii ani. Primarul Reşiţei, Ioan Popa, este alături de Emanuel Dănilă, candidatul PNL la Primăria oraşului Bocşa, pe care îl susţine în demersul său:

„Stimați locuitori ai orașului Bocșa, proiectele de peste 160 de milioane de euro dezvoltate de administrația liberală în ultimii patru ani în municipiul Reșița, împreună cu investițiile private de circa 50 de milioane de euro necesare noului complex CEETRUS, care o să includă un Mall și Aqualand de nivel european, vor crea premizele unor colaborări viitoare cu zona metropolitană a Reșiței, Bocșa fiind cea mai apropiată aglomerare urbană.

Vom dezvolta o rețea feroviară modernă, deservită de tren-tram-uri, rețea care va „apropia” locuitorii celor două orașe și, cu siguranță, vom crește împreună în următorii ani! În acest sens, vă adresez îndemnul și rugămintea de a susține consilierii liberali și candidatul nostru pentru funcția de primar al orașului dumneavoastră, Emanuel Dănilă!

La fel ca mine, la fel ca Romeo Dunca, Manu, așa cum este el cunoscut de majoritatea bocșenilor, provine din mediul privat, a dovedit că se pot face afaceri oneste în România, este un om care lucrează cot la cot cu angajații săi, ambițios, tenace și cu dragoste de oameni! Votați omul faptelor și nu aplecați urechea la vorbele „meșteșugite”, fără de susținere în realitatea orașului în care trăiți! Emanuel Dănilă reprezintă șansa Bocșei de a ieși din conul de umbră și de a renaște alături de Reșița, în respect față de istoria noastră industrială comună!

Emanuel Dănilă, noul primar al Bocșei! #SePoate

(P.E.)