Partenerii proiectului „DANUrB+“ sosesc în Banat

caile ferate si gara cfr din anina judetul caras severin

Asociația Euroland Banat Reșița (EBA) și Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) organizează, în intervalul 26-30 aprilie 2022, întâlnirea partenerilor din cadrul proiectului „DANUrB+“, finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului Transnațional Interreg Danube 2014-2020.

Sesiunile de lucru au drept scop principal identificarea mecanismelor de consolidare a cooperării în domeniul valorizării resurselor locale ale Clisurii Dunării, ulterior, partenerii se vor deplasa în comunitățile din Clisură într-o vizită de documentare care se va concentra pe identificarea de exemple de bună practică. Astfel, în după-masa aceleiași zile, Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” din Moldova Nouă va găzdui un atelier de lucru cu stakeholderi locali cu scopul identificării unor valori locale comune regiunii transfrontaliere a Dunării.

Mâine, 28 aprilie, și vineri, 29 aprilie, partenerii proiectului vor vizita Svinița și Eibenthal, Golful Dubova, Muzeul Centralei Hidroelectrice Porțile de Fier I, Turnul de Apă Drobeta Turnu Severin şi meșteșugarii din Sfânta Elena și Fortăreața Ladislau. Fiecare dintre aceste vizite de bună practică presupune discuții ale echipei de proiect cu producătorii/stakeholderii locali.

„Ziua de sâmbătă, 30 aprilie 2022, este rezervată patrimoniului feroviar bănățean, printr-un studiu de caz dedicat sitului și liniei ferate Baziaș – Oravița – Anina, inclusiv o călătorie pe Semmeringul bănățean. Se are în vedere o vizită la Anina pentru a descoperi potențialului de dezvoltare al orașului și, totodată, realizarea unei expoziții inedite în incinta gării cu lucrări ale studenților de la arhitectură ce vizează valorizarea patrimoniului cultural, industrial și natural al zonei printr-o reconectare feroviară, culturală, turistică a Clisurii Dunării (Socol-Baziaș, Parcul Natural Porțile de Fier) cu inima Banatului de Munte (Anina, Reșița, Valea Almăjului, Parcurile Naționale Semenic-Cheile Carașului și Cheile Nerei-Beușnița). Turul Banatului Montan se va încheia cu o vizită la Reșița, la Școala de Beton, la Școala Pittner și la Muzeul Locomotivelor cu Abur din Reșița“, ne-a informat Andrei Szabo, preşedintele Asociaţiei Euroland Banat Reșița.

Rețeaua culturală DANUrB+ își propune să contribuie la consolidarea capacității actorilor locali interesați de o cooperare eficientă la nivel local și interregional, cu scopul valorificării patrimoniului Dunării. Liderul de parteneriat este Universitatea de Tehnologie și Economie din Budapesta, iar instituțiile partenere sunt mari universități danubiene prin facultățile de arhitectură de la Bratislava, Belgrad, Timișoara, Sofia și București, împreună cu ONG-uri, administrații publice și diverși actori locali. Acestora li s-au alăturat o serie de parteneri strategici asociați din același bazin dunărean pornind din zona Dunării de Mijloc și până la vărsarea în Marea Neagră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

thirteen + one =