Majoritatea în Consiliul Local Reşiţa, factor determinant în promovarea proiectelor primarului Nelu Popa

Published by
REDACŢIA

(P)

Consiliul local al unei administrații publice locale este foarte important pentru punerea în practică a proiectelor unui primar. De componența acestuia depinde implementarea viziunii oricărui edil.

De cele mai multe ori, în special în comunitățile mari, o majoritate se încropește greu și cu foarte multe compromisuri. Este și cazul Consiliului Local Reșița, unde, în ultimii patru ani, primarul Nelu Popa n-a avut nici măcar o majoritate simplă. A fost nevoie de o alianță cu Partidul Verde pentru a putea avea susținerea necesară. Rămași în afara majorității, reprezentanții social-democrați au considerat oportun să negocieze fiecare vot de susținere a proiectelor de dezvoltare propuse de Ioan Popa, contra posturi în administrație, de multe ori blocând proiecte foarte importante, fără niciun argument. Chiar și în aceste condiții, Nelu Popa a reușit să-i pună pe toți la masă, fără să țină cont de culoarea politică a consilierilor locali, și să realizeze proiecte îndrăznețe pentru municipiul de pe Bârzava. Unul dintre aceste proiecte a fost reintroducerea tramvaiului ca mijloc de transport în comun. Peste 80 de milioane de euro vor fi investite în Reșița în următorii ani până la finalizarea acestui proiect. Numai că aceste negocieri au fost generatoare de conflicte și uneori și de șantaj din partea „partenerilor” politici.

Depoul de tramvaie a fost înstrăinat în 2011, atunci când s-a decis să se taie garniturile, să se oprească transportul public cu tramvaiul și a cărui achiziție nu am putut să o fac până nu a avut PSD-ul un viceprimar. Chiar dacă le-am spus oamenilor clar: «Oameni buni, o să facem un proiect de 40 de milioane de euro, care s-a dovedit ulterior un proiect de 60 de milioane de euro, că am prins în proiect și Calea Timișoarei, și autobuze electrice și așa mai departe. Și achiziția depoului de tramvaie de circa 500.000 de euro este eligibilă și vom primi banii de la Uniunea Europeană», ceea ce s-a dovedit ulterior real. Dacă nu aveam în spate un Consiliu Local care să aibă măcar o majoritate simplă, și pe asta am avut-o făcută cu verzii împreună, nu aș fi putut să fac poate nici un sfert din ce am reușit să facem ca proiecte europene până acuma!”, este concluzia primarului Popa.

Edilul-șef a explicat momentele prin care a trecut, într-un interviu din presa locală, înțelegând că pentru binele partidului și al comunității este nevoie de răbdare, tact și înțelepciune.

Îmi amintesc episodul acela în care eram între ciocan și nicovală, adică nu puteam nici să cedez un viceprimar PNL, pentru că aș fi fost acuzat de colegii mei din partid, de la nivel județean sau la nivel național, chiar că nu îmi apăr interesele politice, dar nici să fac ceva concret, convenabil mie…”, a spus primarul Reșiței.

Popa a explicat ce a însemnat pentru el acel moment în care s-a jucat soarta tramvaiului reșițean.

Eu i-aș spune șantaj politic pentru că, dacă ții șase luni de zile un proiect de mare interes pentru comunitate, deci dacă îl ții în stand-by, e realmente un șantaj. S-a dovedit ulterior, chiar dacă am avut promisiunea fermă că de aici înainte vom fi parteneri, am avut nenumărate alte dispute pe proiecte de hotărâri patrimoniale. Acolo unde aveam nevoie de două treimi și acolo aveam nevoie de voturi inclusiv de la partea de stânga, cei de la PSD dacă au putut să ne încurce nu s-au ferit să o facă, și ne-au încurcat”, a rememorat Ioan Popa acele vremuri.

Dar când totul se termină cu bine, satisfacția succesului este o încununare a tuturor acestor negocieri și momentele dificile sunt date uitării. De aceea, PNL Reșița mulțumește echipei de consilieri liberali din mandatul 2016-2020 pentru munca depusă, implicarea și calitatea morală de care aceștia au dat dovadă. Au demonstrat, în cei 4 ani de mandat, că au meritat susținerea noastră și a reșițenilor care le-au oferit votul. PNL Reșița a propus pentru Consiliul Local, în 2016, persoane ce n-au mai făcut politică, oameni reprezentativi pentru comunitate. Și iată că alegerea noastră s-a dovedit a fi câștigătoare!

Notă: (P) – Publicitate