RECOMANDAT

Medicii de familie pot oferi în continuare consultații online

Published by
MIANDA MLADIN


Recent, Executivul a aprobat două acte normative care reglementează condiţiile de acordare a serviciilor medicale în sistemul de sănătate în trimestru II al anului 2021, urmând ca până la data de 1 iulie 2021 să fie elaborate şi aprobate actele normative necesare pentru punerea în aplicare a unor noi reglementări.

Printre modificări se numără faptul că, și în continuare, consultaţiile medicale acordate în asistenţa medicală primară şi în ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped, pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare. Dacă aceste consultaţii medicale la distanţă se acordă şi se validează fără a fi necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia, toate celelalte servicii medicale vor fi validate cu cardul de sănătate.

De asemenea, medicii de familie pot emite prescripţie medicală în continuare pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului de către medicul specialist – scrisoare medicală şi/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere, şi pentru medicamentele care se prescriu de către medicii specialişti în conformitate cu limitările de prescriere prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 720/2008.

Asigurații trebuie să știe că o serie de documente, a căror valabilitate a fost prelungită în repetate rânduri pe perioada stării de alertă, îşi vor pierde valabilitatea în data de 31 martie, fiind necesară o nouă evaluare a medicului specialist pentru emiterea de noi documente: (biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare; biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice; recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate; deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive).

Flavius Rotariu, purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănptate caraș-Severin spune că potrivit reglementărilor în vigoare, spre exemplu, biletul de trimitere pentru specialităţi paraclinice (analize de laborator, spre exemplu) are o valabilitate de maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Prin excepţie, pentru toate bolile cronice, valabilitatea biletului de trimitere pentru investigaţii paraclinice este de până la 90 de zile calendaristice. De asemenea, biletul de trimitere pentru investigaţii medicale paraclinice de înaltă performanţă (RMN, CT, scintigrafie şi angiografie) are valabilitate 90 de zile.

Recomandarea medicală pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive îşi pierde valabilitatea dacă nu este depusă la casa de asigurări de sănătate în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii, cu câteva excepții ( spre exemplu pacienţi cu stome permanente, pentru obţinerea dispozitivelor de protezare stomii, prescripţia medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 12 luni consecutive).