Liga Zimbrilor: CSM Reşiţa a pierdut duelul cu Minaur

handbal 66

Echipa de handbal CSM Reşiţa a pierdut la mare luptă meciul disputat contra formaţiei Minaur Baia Mare în etapa a 5-a a Ligii Zimbrilor. După o evoluţie dezamăgitoare în compania Dunării Călăraşi, echipa reşiţeană s-a mobilizat şi a dat o replică surprinzător de bună redutabilei formaţii băimărene, care luptă anul acesta pentru locurile fruntaşe ale primului eşalon. Ambele echipe au avut probleme de lot, dar Reşiţa a fost mai bună în repriza I, primele 30 de minute încheindu-se cu scorul de 12-10 în favoarea rosso-nerilor. Din păcate, în partea a doua a întâlnirii, Minaur a revenit treptat în joc şi pe tabelă. În ultimele 10 minute, băimărenii conduşi de Adi Petrea au reuşit şi desprinderea care i-a scutit de emoţii. Minaur Baia Mare – CSM Reşiţa, scor final 27-24.

„După partida cu Călăraşi, în care am jucat foarte slab, astăzi a fost mult mai bine. Baia Mare este o echipă care se bate acolo, în primele patru locuri. Oricum, 50 de minute am jucat bine, poate în momentele cele mai importante nu am avut încredere în noi, am fost un pic fricoşi, poate ne-am speriat de victorie, pentru că astăzi am jucat chiar foarte bine. O singură problemă am avut: n-am putut să facem ceea ce am discutat pentru a-l opri pe Csepreghi, care ne-a dat 12 goluri. Acolo s-a făcut diferenţa. Oricum, din minutul 50 am fost şi obosiţi, ştiţi în ce condiţii jucăm, asta este. Despre Aleksa Miloşevic pot spune că este un câştig foarte mare, a jucat foarte bine. El este tânăr, are posibilitatea să progreseze enorm. De asta l-am şi adus, şi pe el, şi pe Vladimir Jevtic. Indiferent cu cine jucăm, putem să luăm puncte. Un pic ne lipseşte, un pic de tactică individuală şi de încredere, mai ales când suntem aproape de victorie. Dacă ai o doză de relaxare în momentele importante există posibilitatea să pierzi punctele pe care aproape că le ai în buzunar. Asta trebuie să învăţăm din înfrângeri. Pentru că handbalul se joacă 60 de minute, nu 50”, a declarat la final Bojan Butulija, antrenorul rosso-nerilor.

Astăzi este pauză la Sfântu Gheorghe, turneul urmând să se reia miercuri cu jocurile etapei a şasea. Runda programează derbiul bănăţean dintre CSM Reşiţa şi Politehnica Timişoara, meci care se va disputa de la ora 13:45. (Foto: Facebook)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − ten =