Haloterapie la Moniom

Published by
CRISTIAN FRANŢ

De curând, la Moniom, a fost dată în folosinţă o sală de haloterapie, care aparţine Centrului de Tineret din Moniom. Haloterapia este o formă de tratament a bolilor pulmonare și respiratorii și se realizează prin inhalarea de aerosoli bogați în sare.

Sala de haloterapie a Centrului de Tineret Minion poate fi utilizată pentru consiliere vocațională, individuală și de grup pentru copii, tineri și familii; ateliere de dezvoltare personală; activități socio-educative pentru copii, ateliere artistice, terapie cu ioni de sare pentru copiii cu afecțiuni respiratorii.

Activitățile menționate mai sus se vor desfășura cu respectarea măsurilor de protecție impuse. Acestea se adresează atât membrilor centrului, cât și copiilor, tinerilor și familiilor din satul Moniom și din municipiul Reșița.