RECOMANDAT

Gabriel Tălpeanu, respins a doua oară de Biroul Electoral de Circumscripție Bocșa

Published by
MIANDA MLADIN

Candidatul AUR pentru funcția de primar al orașului Bocșa, Gabriel Tălpeanu, a fost din nou respins de Biroul Electoral de Circumscripție Bocșa. Documentele cu semnăturile aferente candidaturii au fost și de această dată incomplete.

Tălpeanu a ținut să transmită prin intermediul unei rețele de socializare un mesaj susținătorilor, precizând că va depune în instanță această hotărâre, așa cum prevede legislația în vigoare.

Precizăm că mai mult de 100 de semnături adunate ieri de candidat nu conțineau domiciliul susținătorilor sau județul, fiind validate în total doar 461 de semnături, astfel nefiind atins pragul de 500.

Respins de comisia Biroului Electoral de Circumscripție Bocșa a fost și candidatul independent Marian Bocșan.