RECOMANDAT

Felician Pasere, victorie în instanţă, în faţa Consiliului Local Caransebeş

Published by
OVIDIU DUMA

La Secţia a II-a Civilă, de Contencios, Administrativ şi Fiscal, a Tribunalului Caraş-Severin, s-a judecat astăzi acţiunea introdusă de Felician Pasere împotriva Consiliului Local Caransebeş, fostul viceprimar contestând eliberarea sa din funcţie, survenită în şedinţa din 29 ianuarie a legislativului municipal.

Felician Pasere solicita suspendarea Hotărârii Consiliului Local Caransebeş, printre alte motive, deoarece considera că aceasta a fost introdusă ilegal pe ordinea de zi, era lipsită de motivare şi îi creează prejudicii de imagine.

În pronunţarea sentinţei, publicată pe site-ul Tribunalului Caraş-Severin, se arată că instanţa „Admite cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamantul Pasere Felician Ionel în contradictoriu cu pârâta Consiliul Local Caransebeş. Dispune suspendarea executării Hotărârii Consiliului Local Caransebes Nr. 36/29.01.2021 până la pronunţarea instanţei de fond învestite cu acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea HCL. Obligă pârâta Consiliul Local Caransebeş la 1.520 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând taxa timbru şi onorar avocat. În cazul în care reclamantul nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţa publică din 10.02.2021”.