Dunca cere primarilor din județ să sesizeze situații în care proiectele nu sunt duse la îndeplinire de constructori

Published by
MIANDA MLADIN

În urma reținerii edilului din comuna Șopotu Nou, Păun Baba, într-un dosar de luare de mită, președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca cere primarilor din județ să sesizeze situații în care proiectele nu sunt duse la îndeplinire de constructori.

„În general firmele de casă nu reclamă șpaga pt că ele fura cu dirigintele de șantier cu tot. Decontează mai apoi la alt nivel rămânând ca cetățeanul cu drept de vot să se descurce cu rezultatul lucrării. Ca și în cazul prezentat, există totuși și firme secătuite de resurse și revoltate de situație care pun punct unei astfel de practici. Îndemn toți primarii din județ să înțeleagă că fondurile venite în județ pe UAT-urile lor trebuie cheltuite în termen și eficient. Sunt alături de cei corecți și abia aștept să mi se sesizeze situații în care proiectele nu sunt duse la îndeplinire de constructori. Sau constructori serioși care nu pot lucra deoarece li se pretind favoruri….“, a declarat recent Dunca.

Reamintim că Păun Baba este în arest preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi primit, în mai multe tranșe, sume de bani și foloase necuvenite în urma unui contract finanțat din fonduri nerambursabile ce avea ca obiect realizarea sistemului de alimentare cu apă potabilă în comuna Șopotu Nou, a canalizării și stației de epurare în comuna Șopotu Nou, dar și modernizarea unor străzi și drumuri din comună.