Dacă plecaţi în concediu în străinătate, solicitaţi din timp cardul european de sănătate

Published by
ELISA MOATĂ

Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin spun că pentru a se evita aglomeraţia din timpul sezonului estival, asiguraţii pot solicita din timp cardul european de asigurări de sănătate.

„Asigurații care au planificat să își petreacă concediile în statele Uniunii Europene ni se pot adresa pentru emiterea acestui act în așa fel încât să nu se ajungă la aglomerație inutilă. În primele patru luni ale anului am emis 1219 certificate provizorii înlocuitorare ale cardurilor europene de asigurări de sănătate, iar în luna aprilie a anului curent – 439 de astfel de acte. Se poate remarca deja creșterea preconizată în numărul solicitărilor”, spune Sergiu Cătălin Andreș, şeful Casei de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin.

Emiterea acestui tip de document este gratuită, iar eliberarea lui se face la cererea persoanei asigurate, pentru deplasări scurte în afara granițelor României și este valabil numai pe teritoriul statelor membre UE.

„Vă reamintim, cardul european de asigurat nu este obligatoriu, iar trecerea frontierei nu este condiționată de prezentarea acestuia. Acest act conferă dreptul de asistență medicală de urgență necesară în cursul unei șederi temporare într-un stat membru al UE, dar nu acoperă situația în care asiguratul se deplasează într-un stat membru UE în scopul de a beneficia de tratament medical pentru afecțiuni preexistente deplasării”, a mai adăugat președintele CJAS Caraş-Severin.

Tratamentele acordate în baza cardului european se acordă în aceleaşi condiţii ca şi cele oferite asiguraţilor sistemului social de asigurări de sănătate din ţara de destinaţie, iar pe durata deplasării asiguraţilor români în statele UE/SEE/Elveţia, tratamentul nu este neapărat gratuit. Dacă asiguratul din ţara de destinaţie plăteşte o contribuţie personală sau o coplată pentru spitalizare, atunci şi beneficiarul de card european aflat în ţara respectivă va achita din surse proprii aceeaşi sumă, fără ca aceasta să-i fie decontată ulterior de casa de asigurări de sănătate.