RECOMANDAT

Caraş-Severinul pierde un subprefect

Published by
CRISTIAN FRANŢ

Guvernul a decis în ultima sa ședință să înceteze delegarea Adrianei Sărăor de pe funcția de subprefect al județului Caraș-Severin. La punctul 31 al ședinței de guvern a fost adoptată următoarea ”Hotărâre a Guvernului privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Caraş-Severin de către Sărăor Elena-Adriana”.

Aceasta va reveni pe postul deținut anterior la Primăria Fârliug și, cel mai probabil, se pregătește de o nouă candidatură la alegerile locale, după ce scrutinul trecut a făcut o figură frumoasă fiind la câteva voturi de a-l învinge pe actualul primar.

Dacă scrutinul trecut a candidat din partea PMP, partid care a susținut-o și pentru funcția de subprefect, PMP are deja anunțat un candidat la Primăria Fârliug, așa că, cel mai probabil, dacă va intra în alegeri, Adrianei Sărăor se va regăsi pe listele PNL.

Share
Published by
CRISTIAN FRANŢ
Tags: subprefect