Amenzi de peste 185.000 de lei aplicate de rutierişti vitezomanilor cărăşeni

radar 06931800

Într-o perioadă relativ scurtă, rutieriştii au dat amenzi în valoare de peste 185.000 de lei celor care au încălcat legislaţia rutieră pe drumuri din Caraş-Severin. Poliţiştii au organizat în perioada 8-14 iulie, o acţiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, în tot județul, fiind aplicate 643 de sancţiuni, 47 de permise de conducere reţinute şi patru certificate de înmatriculate au fost retrase.

„Acționând pentru respectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, polițiștii au depistat în ziua de 13 iulie, doi conducători auto care circulau cu viteza de 144, respectiv 169 km/h. Ambii au fost sancționați contravențional și s-a luat măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule, pentru 90 de zile“, a precizat Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.