RECOMANDAT

Administraţia comunei Şopotu Nou, amendată de Garda de Mediu

Published by
MIANDA MLADIN

În urma controlului efectuat în data de 12 mai pe raza comunei Șopotu Nou, pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor, angajaţii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Caraş-Severin au constat mai multe neregului. Astfel, la nivelul comunei nu există un contract privind atribuirea serviciului de salubritate, colectarea deșeurilor municipale nu se realizează de la fiecare gospodărie în parte, la nivelul comunei nu este implementat sistemul de colectare separată a deșeurilor reciclabile, precum şi faptul că nu se ţine o evidență a deșeurilor colectate, transportate, eliminate/valorificate/reciclate, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Deși, prin controalele anterioare, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Județean Caraș-Severin a impus măsuri privind realizarea acestor obligații legale, autoritățile publice locale ale comunei nu s-au conformat.

În consecință, în urma controlului, autoritatea publică locală a comunei Șopotu Nou a fost sancționată cu o amendă contravențională în cuantum de 15.000 de lei, pentru neîndeplinirea obligațiilor privind gestionarea deșeurilor, şi o sancțiune contravențională cu avertisment pentru nerealizarea măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare.