ULTIMA ORĂ

Administrația Cimitirelor din Reșița scoate la licitație locurile de veci abandonate

Published by
CRISTIAN FRANŢ

Potrivit declarațiilor venite din partea reprezentanților Primăriei Reșița, locurile de veci abandonate, din cimitirele municipiului, vor fi scoase la licitație, astfel încât să poată beneficia de ele cei care le pot folosi și îngriji.

Numai în Cimitirul nr. 7 din Reșița, situat pe strada Mureșeni, numărul 4, se găsesc 15 astfel de locuri, care reprezintă lucrări funerare începute, dar mai apoi părăsite. Persoanele interesate de achiziția acestor lucrări funerare pot depune documentația de participare la licitație până în data de 23 aprilie 2021, ora 13, la sediul Serviciului Public „Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire”, iar atribuirea se va realiza în funcție de cel mai mare preț oferit.

Licitația se va organiza în mod deschis, cu strigare și doar în condițiile înscrierii a cel puțin doi participanți. Pentru mai multe detalii, se poate apela numărul de telefon 0255/220200.